Skip to content

Open SPORTS

Sursa ta de informatii

  • Acasa
  • Stiri
  • Sport
  • Business
  • Gambling
  • Business
  • Fotbal
  • Evenimente
  • Recomandari
  • Sanatate
  • Lifestyle
  • Timp Liber
  • Turism
  • Contact
  • Toggle search form
  • K-mistry Party by Kreskova Vodka a vibrat pe ritmurile Antoniei și în București Business
  • România, patria apelor minerale – campanie susținută de Aqua Carpatica Business
  • Gala Trofeelor Alexandrion, premiată de PIAȚA – Magazine Awards 2020 Sport
  • Filmul celei de a VII-a ediții a Vitality Open Tour. Declarații și câștigători Sport
  • The Iconic Estate, parte a Alexandrion Group, Furnizor al Casei Regale a României Business
  • (VIDEO) Filmul Galei Specialiștilor de Marketing Sportiv din România Sport
  • Brazii artficiali si beneficiile acestora Business
  • Filmul celei de a VI-a ediții a Players Cup Argeș Cup Dr. Oetker Sport

Săritură în necunoscut. Marian Drăgulescu ia cu el o parte din gimnastică.

Posted on decembrie 16, 2021decembrie 16, 2021 By Succes Grup

(de Radu Naum)

Bizar an. Nu doar pentru că e pandemic, că a mai fost unul, ci pentru că ne lasă o  senzaţie de părăsire, de pustiu. Întâi au fost Jocurile Olimpice care au sunat a gol, a cameră nemobilată. Apoi au venit renunţările. Tecău, Ana Maria Popescu. Şi Marian Drăgulescu. O bună parte de sport iese la pensia performanţei şi ne lasă cu inima strânsă, pentru că nu avem vapoare de campioni, doar bărci, câteodată de mare viteză, adesea izolate. Nu deţinem o „industrie”, de aceea atunci când se retrag asemenea personalităţi e ca şi când ar dispărea hălci întregi din sportul românesc, prăbuşiri spectaculoase şi triste precum a mari bucăţi din gheţari în documentarele care îţi lasă un spleen straşnic. Dacă te gândeşti la Drăgulescu şi vagonul său de medalii, da, aproape că nu se retrage nu un om, ci o disciplină.

Marian e personaj de roman. În spatele vitrinei de trofee e un labirint cu rampe şi tuneluri. Părţi de soare şi părţi de umbră. Nu trebuie să turezi motoarele de căutare ca să afli mai mult despre relaţiile din viaţa lui şi coloritul lor decât despre el însuşi ca sportiv. Marian a făcut cu zel tumbe în şi în afara sălii. Cumva poartă în el spaima de insignifianţă a oricărui campion. Asta l-a împins să-şi construiască o latură publică mereu jovială, gata de orice giumbuşluc. În prima parte a „Epocii Corona” a fost unul dintre cei care îţi puteau lumina ziua, rezistând depresiei generale cu exerciţiile prin sufragerie şi un optimism pe care îţi venea să îl iei la şuturi, dar care în timp devenea contagios. Ne-am obişnuit în asemenea măsură cu prezenţa lui, cu declaraţille înaintea încă unei mari competiţii că nu ştim cum va fi fără. Dacă dai la o parte pânzele de păianjen în care „reţeaua” vrea să te ţină prizonier pentru o autodevorare găseşti un palmares care te lasă cu resuflarea tăiată. Da, amploarea lui e ştiută. Dar de fiecare dată când îl parcurgi ţâşneşte aceeaşi întrebarte: cum e posibil?!

Lista performanţelor lui e mai lungă decât tabelul cu mersul trenurilor în Gare du Nord. Primul aur l-a luat acum 20 de ani, când Valea Oltului încă mai răsuna de tropăitul minerilor în drum spre ocuparea Capitalei. Asta ca să realizăm lumile care s-au scurs de atunci. A inventat o săritură care acum îi poartă numele, ceva ce nu va ieşi la pensie niciodată. Drăgulescu e o poveste nesfârşită a căutării absolutului în gimnastică tocmai pentru că această saga nu va avea sfârşitul pe care şi l-ar fi dorit. A câştigat tot, mai puţin aurul olimpic. Unii ar putea spune că a întins coarda prea mult, că această obsesie mai avea puţin şi îl împingea spre ridicol dată fiind vîrsta înaintată la care se încăpăţâna să concureze. A participat, la aproape 40 de ani, la Jocurile de la Tokio dar nu s-a putut atinge de Graal. E mers prea departe? Poate. Dar a mers prea departe într-o epocă în care mulţi merg prea aproape. Şi acum merge pe drumul lui. A dansat un pic cu posibilitatea de a sări direct în treningul unui antrenor de lot naţional, dar a ales să nu urmeze exemplul din fotbal şi să pregătească o grupă de copii a CSA Steaua, club care a pierdut un potenţial medaliat olimpic, David Popovici, şi a câştigat acum un tânăr potenţial potenţiator de medaliaţi olimpici. Ani la rând Drăgulescu a fost o prezenţă aproape obligată atunci când sunt aleşi şi premiaţi, la Gala Trofeelor Alexandrion, organziate de Fundația Alexandrion, fetele şi băieţii care mai ţin harta noastră într-un singur cui pe planeta sportului. Habar n-am cum va face, dar după cum îl ştiu va reuşi într-un fel sau altul să salte din nou pe acea scenă. Are exerciţiu în sărituri neaşteptate.

Sport

Navigare în articole

Previous Post: F.R. Șah anunță pentru 2022 două proiecte de anvergură și cea mai mare sponsorizare din istoria șahului românesc
Next Post: Categorii de servicii oferite de firmele specializate in repararea termopanelor

Related Posts

  • Fundația Alexandrion și KinetoFit te învață cum să faci sport acasă Sport
  • Padbol – sportul viitorului, susținut de Alexandrion Group Sport
  • Sărbătoare de sfârșit de an la Academia Victor Hănescu Sport
  • Românii aleargă împotriva cancerului de sân. O fundație românescă plătește un test pentru fiecare angajat al companiei care se înscrie în cursă! Sport
  • Cine sunt câștigătorii Trofeului „Esther Jordi” la fotbal tenis de la Izvorani Sport
  • Train Like a Pro, proiectul special al Academiei Victor Hănescu, continuă la Câmpulung Sport
  • Cursuri de calificare
  • Cursuri de prim ajutor
  • ANVELOPE ALL SEASON – Modele ieftine pe Vadrexim.ro!
  • Alegerea mobilierului în baie
  • Beneficiile unui VPS Servere: deblocarea puterii serverelor dedicate
  • Web Hosting în România: Duceți site-ul dvs. la următorul nivel!
  • Anunț finalizare proiect ”Granturi pentru capital de lucru”- IONEL LENOI SRL
  • “Consolidarea sistemului de management anticorupție“
  • Beneficiile unui VPS Servere: deblocarea puterii serverelor dedicate
  • Web Hosting în România: Duceți site-ul dvs. la următorul nivel!
  • CSM Bucuresti – Rapid Bucuresti, derby-ul Ligii Florilor, cap de afis la inceput de saptamana
  • FRF si Timisoreana au prelungit contractul de sponsorizare pentru Cupa Romaniei
  • SECTORUL 2: Se acorda vouchere pentru a incuraja elevii sa faca sport de perormanta!
  • Beneficiile unui VPS Servere: deblocarea puterii serverelor dedicate
  • Web Hosting în România: Duceți site-ul dvs. la următorul nivel!
  • Noi, la Ploiesti, parca n-am avea dreptul sa simtim feeria zapezii…
  • Aproape 50 de nasteri gemelare la Sibiu, anul trecut! In total, au fost aproape 3000!
  • Studioul Prime Bucuresti face angajari – citeste aici tot ce trebuie sa stii
  • „Au, măseaua! Zâna Măseluță, afectată de COVID-19” – Emisiune Business Philosophy Business
  • De ziua educației s-a lansat ”Convinge-mă cu un articol. Ghid de content writing ” Business
  • Servicii profesionale de spalatorie, curatatorie de haine si materiale textile in Bucuresti Business
  • Ce invitați va avea emisiunea Business Philosophy și ce teme vor fi dezbătute Sport
  • ”Sărbători fără culori” – o invitație într-un periplu interior Business
  • CSM Bucuresti, calificare directa in sferturile de finala ale EHF Champions League. Cristina Neagu a reusit golul 1000 in aceasta competitie Stiri
  • Cum a ajuns o românca să fie cea mai bună jucătoare de fotbal tenis din lume. România are ca obiectiv cucerirea a 13 medalii de aur la Campionatul European Sport
  • Interviu cu dubla campioană olimpică la judo, Alina Dumitru şi fiul său Ianis, premiat cu trofeul «Speranţa» la Gala Trofeelor Alexandrion: «Am fost mai emoţionată decât Ianis când am urcat pe scenă cu el. El abia aştepta să ȋşi ridice premiul şi să spună câteva cuvinte» Sport

Powered by PressBook News WordPress theme