Primele lovituri reusite aduc mult entuziasm. Copilul vine acasa si povesteste fiecare minge trecuta peste fileu, cu ochii mari si cu gesturi largi. Apoi urmeaza o perioada mai lunga, in care progresul pare sa incetineasca si in care rabdarea devine la fel de importanta ca racheta.
Parintii care aleg cursuri tenis copii sector 2 Bucuresti se intreaba adesea cat de repede ar trebui sa vada schimbari. Raspunsul difera de la un copil la altul. Fiecare are ritmul lui, iar comparatiile cu alti copii din grupa spun rareori ceva util despre drumul propriului copil.
Tenisul e un sport in care lucrurile se aseaza incet. O lovitura se repeta de foarte multe ori pana devine naturala, iar asta cere timp, joaca si multa voie buna, de la o saptamana la alta. Copiii nu simt aceasta lentoare la fel ca adultii, pentru ca pentru ei fiecare ora pe teren e mai ales joaca.
Antrenorii care lucreaza pe termen lung
In lumea tenisului se vorbeste des despre antrenorii care au lucrat ani la rand cu acelasi copil, de la primele lovituri pana la maturitate. Numele lui Toni Nadal apare frecvent in astfel de discutii, pentru ca a lucrat cu un jucator inca din copilaria acestuia.
Povestile de acest fel au ceva in comun: progresul s-a construit in ani, nu in saptamani. Pentru parintii unui copil de sase sau sapte ani, ideea aduce o liniste binevenita. Din astfel de povesti, multi parinti retin cateva idei simple:
- fiecare copil are ritmul lui
- greselile fac parte din invatare
- bucuria jocului tine copilul pe teren
- increderea se construieste incet
Nu e nevoie ca un copil sa ajunga departe in competitii pentru ca aceste idei sa conteze. Ele sunt valabile pentru orice copil care tine in mana o racheta din placere, fie ca joaca o data pe saptamana, fie mai des.
Perioadele lente si saltul de dupa
Aproape orice copil trece prin perioade in care pare ca nu mai avanseaza. Loviturile raman la fel, iar entuziasmul scade putin. Pentru parinti, momentele astea pot fi ingrijoratoare, mai ales daca isi amintesc cat de repede venisera primele reusite. Copilul simte si el schimbarea si poate deveni mai tacut dupa antrenamente.
De multe ori, dupa o astfel de perioada vine un salt. Ceva ce parea greu devine dintr-odata usor, iar copilul se bucura din nou de joc. Uneori saltul vine dupa o vacanta, alteori dupa o zi oarecare de antrenament. In perioadele mai lente, multe familii incearca sa:
- pastreze ritmul obisnuit al antrenamentelor
- vorbeasca acasa despre joc, nu despre progres
- observe micile reusite
- lase copilul sa se joace si in afara orelor
Nimic din toate acestea nu grabeste lucrurile. Ele doar fac drumul mai placut pentru copil si pentru familie, iar asteptarea devine mai usoara pentru toata lumea. Copilul simte ca e incurajat sa continue, oricat de repede ar invata.
Greselile ca parte din joc
In tenis, greseala apare la fiecare pas. Mingea iese afara, se opreste in fileu sau nu e lovita deloc. Copiii care accepta asta mai devreme se bucura mai mult de joc si se supara mai rar pe ei insisi dupa o zi mai grea.
Felul in care adultii reactioneaza la greseli cantareste mult. Un oftat de pe margine sau o remarca acida pot ramane in mintea copilului mai mult decat zece lovituri reusite. O incurajare scurta, spusa la momentul potrivit, face exact opusul.
Unii copii isi fac singuri obiceiuri mici pentru momentele grele: respira adanc, isi aranjeaza corzile, zambesc. Gesturile acestea ii ajuta sa treaca mai usor peste o minge ratata si sa se concentreze pe urmatoarea.
Mici reusite de sarbatorit
Progresul in tenis se vede mai ales in detalii. Un schimb de mingi mai lung, un serviciu care intra, o lovitura facuta cu mai mult curaj. Fiecare merita observata si pomenita acasa, macar in treacat, la masa de seara.
Unele familii tin un caiet in care copilul noteaza ce a invatat. Rasfoit dupa cateva luni, caietul arata un drum pe care copilul nu il vedea de la o zi la alta si ii da un motiv de mandrie. Unii copii deseneaza langa notite mingi, rachete sau colegii de grupa.
Sarbatorirea nu are nevoie de cadouri. O inghetata dupa antrenament sau o poveste spusa bunicilor la telefon e de ajuns pentru ca reusita sa fie simtita. Important e ca micile reusite sa nu treaca neobservate.
Placerea care vine din interior
Copiii care raman in tenis ani la rand o fac, de cele mai multe ori, pentru ca le place. Medaliile si laudele conteaza mai putin decat pare. Placerea simpla de a lovi mingea si de a-si vedea prietenii ii aduce inapoi pe teren saptamana de saptamana.
Aceasta placere se pastreaza mai usor cand sportul nu devine o obligatie. Un program echilibrat, pauze cand e nevoie si interes sincer pentru ce povesteste copilul fac mult pentru ea. Copilul care simte ca tenisul e al lui, nu al parintilor, revine pe teren cu drag.
Exista si perioade in care copilul vrea sa se opreasca. Uneori e o oboseala trecatoare, alteori o dorinta reala de a incerca altceva. Ambele merita ascultate cu calm, fara reprosuri si fara decizii luate in graba.
Timpul ca aliat al copilului
Primii ani de tenis sunt mai ales despre descoperire. Copilul invata miscari, reguli si obiceiuri, dar invata si sa fie rabdator cu el insusi, ceea ce ii foloseste in multe alte situatii.
Pentru familie, rabdarea inseamna sa lase timpul sa lucreze. Fara comparatii, fara grabe si fara asteptari prea mari de la o luna la alta. Fiecare sezon aduce ceva, chiar daca nu se vede imediat pe teren.
Pe termen lung, ce ramane e relatia copilului cu sportul. Daca tenisul a fost o bucurie in primii ani, poate ramane o bucurie si mai tarziu, oricat de departe ar merge jocul si oricare ar fi drumul ales de copil.
